Să dărâmăm la noi, să admirăm la alții

Am zis că uneori îmi pun sufletul pe tavă când scriu. Ieri am făcut astfel, scriind despre fostul azil din Roman (articolul îl poți citi aici); și nu, nu pentru că sunt o nostalgică care nu vrea dezvoltare și se opune schimbării. Ci pentru că am văzut, mai ales în ultimii ani, de ce ne place să mergem în străinătate și să admirăm orașele altora. Sau de ce ne plac Sibiu, Cluj, Iași.

Pentru că istoria se împletește cu prezentul, pentru că acolo ți se arată cine sunt acei oameni, de unde vin și care le este moștenirea. Nimeni nu vizitează toate clădirile istorice ale unei localități. Nu toate sunt de vizitat. Cele mai multe, de fapt, sunt locuințe, adică servesc aceluiași scop pentru care au fost construite cu sute de ani în urmă.

Împreună, însă, aceste clădiri formează atracția care aduce, dacă nu turiști și bani în primă fază, măcar coeziunea de care are nevoie orice comunitate. Am auzit variante precum: „să dărâmăm și să facem ceva nou în loc”, „să nu ne agățăm de vechituri”, etc… Dar tot aceste persoane sunt cele care postează fotografii din vacanțe petrecute în locuri cu istorie bogată, care admiră străzile înguste ale centrelor vechi din orașe, care spun: „ce frumos e aici!”

Atunci, când au acești adepți ai demolărilor dreptate: când spun că trebuie să ne debarasăm de vechituri în propriul oraș sau sau când admiră istoria altor orașe?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.