Aventuri în Hexagon (8): Orașe făcute pentru oameni

De fiecare dată când noi, jurnaliștii, întrebăm autoritățile (locale, centrale, nu contează) despre proiecte care să vină în sprijinul oamenilor, ni se răspunde în o mie de feluri cum NU se poate. În alte țări SE poate. Și nu de acum, ci de zeci de ani. Evident, nu totul este perfect. Însă grija față de cheltuirea banului public și respectul față de cetățean sunt, în această parte a Europei în care mă aflu temporar, la un nivel incomparabil față de cel din România.

Ceea ce vă voi arăta în  continuare nu sunt chestiuni complicate, cu bugete uriașe, ci lucruri minore, dar de bun simț și cu gândul la oameni. Nu la mașini, ci la oameni. Accentuez, pentru că în multe orașe din România par să devină mai importante mașinile decât pietonii.

Așadar, ce am observat până acum în zona metropolitană Lille:

Mult verde. Foarte mult verde. Tot felul de arbori și arbuști peste tot. Arbuștii par semi-sălbatici; sunt îngrijiți, dar la intervale destul de rare. Am observat că rolul acestor arbuști care formează garduri vii este, printre altele, și de protecție fonică. Evident, aici nu vom găsi pampers sau pungi pline cu gunoi îndesate în gardurile vii (așa cum se întâmpla la noi în oraș); amenzile ustură și oamenii se civilizează. Pentru că este atât de multă verdeață, am văzut și doi – trei șoricei (mai mari decât în România, aici și pisicile sunt mai mari). Bănuiesc, totuși, că există un program de îndepărtare a dăunătorilor, eu voi primi săptămâna aceasta vizita unei echipe care va stropi împotriva insectelor (deși eu nu am probleme). Pe de altă parte, datorită acestor plante, nu este praf. În România ștergeam praful ca Manole, aici e mult mai bine. Să mai zic că lumea calcă iarba? Și că se stă la picnic în parc? Picnicul la iarbă verde, în parcurile care sunt ÎN oraș, nu lângă oraș, reprezintă o normalitate zilnică, nu au loc de două ori pe an cu aprobare de la primărie. În spatele clădirilor de la facultate avem un parc mare, unde stăm și mâncăm la prânz, dacă vremea permite. Suntem ca sute de gâze ieșite să facă o baie de soare 🙂

Indicatoare pentru toată lumea. Indicatoarele sunt multe, către toate direcțiile. Marcajul stradal este și el extrem de clar (nu în toată Franța e la fel, în apropiere de Lyon era un sens giratoriu destul destul de prost semnalizat). Dar aici, în nord, trebuie să fii mult prea neîndemânatic să nu  te descurci cu indicatoarele.

Pietonii și bicicliștii au prioritate. După cum spuneam și la început, aici orașele sunt pentru oameni; în special pentru cei care circulă pe jos, cu bicicleta, cu trotineta… Spre exemplu, pietonii și bicicliștii pot trece pe roșu dacă se asigură. Iar aici, toți se asigură înainte de a traversa. Nu vezi pietoni/bicicliști că trec strada bezmetici, nici măcar pe verde. Aceasta vine din educație. Copiii sunt instruiți de mici cu privire la regulile rutiere. Șoferii trebuie să îndure, de cele mai multe ori, un trafic obositor și lent.

Transportul public include și biciclete. Pentru că e un mijloc de deplasare nepoluant și rapid, bicicleta este în oferta firmei care se ocupă de transportul public în comun. Costă mai puțin decât un abonament pentru metrou sau autobuz și e simplu de folosit. Iei bicicleta dintr-o stație, mergi până unde ai nevoie, o lași în stația de destinație. Sau o ții cu tine, dacă ți-e mai comod. Sunt trotuare împărțite: pentru bicicliști și pentru pietoni. Dar, acolo unde spațiul nu a permis, bicicliștii circulă pe șosea fără teamă.

Multe pasarele și treceri. Cei care au gândit dezvoltare urbană în această zonă au făcut cât mai multe pasarele și punți, așa încât pietonii să se intersecteze puțin sau foarte puțin cu traficul auto. Pe aceste punți (multe cu pavaj din lemn, pe structură metalică) circulă pietoni, bicicliști, dar și cei cu scuter. A merge cu scuterul nu cred că e o regulă, dar tot am văzut câțiva.

Termene asumate și respectate. Panourile informative cu privire la lucrările din oraș cuprind, la fel ca în România, termene clare de execuție. Care chiar se respectă. În fotografia făcută în octombrie este o stradă asfaltată, cu panoul aferent.

De altfel, ritmul executării lucrărilor publice în Franța este apropiat de cel din mediul privat. Familia Harja din Nisa (citește povestea lor aici, într-o corespondență de pe Coasta de Azur) mi-a povestit cum s-a născut un parc peste un râu într-un an. Este un parc cu iarbă verde, cu jocuri de apă, făcut peste o albie de râu.

Grija față de oameni se simte și se vede și în alte țări. Spre exemplu, în Londra sunt marcaje pe jos care atenționează pietonul să se asigure din direcția corectă. Și tot în Londra, administrația locală discută să „taie” din curțile interioare ale caselor pentru a construi noi clădiri rezidențiale. Este o soluție de compromis, fiindcă nu vor să se atingă de parcurile și de spațiile verzi. Toate acestea se pot adapta și la realitățile din România, fără costuri mari. În schimb, la noi se plătește pentru mochete în loc de gazon și se taie copaci pentru a se face loc spațiilor betonate și parcărilor.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.