Aventuri în Hexagon (3): Carduri, cartele și parole

La două zile după ce am ajuns am avut primul contact cu universitatea. Este testarea de evaluare a nivelului limbii franceze, fiindcă cea mai mare parte a cursurilor vor fi în această limbă. Ne adunăm la sala stabilită. Suntem aproape 200 de studenți din toată lumea; cele mai mari grupuri sunt cele de italieni, nemți și asiatici. Sperăm să mai găsim un român, dar încă nu  am reușit. Fix la ora comunicată intrăm în amfiteatru. Lăsăm gențile la vedere, ajungem în bănci doar cu pixurile. Ni se explică ce și cum, apoi ni se împart foile și începe testarea. Două ore de lucru, iar cea mai mare parte a testului constă în compoziție. Încerc să fac cât mai bine posibil, predau, ies și urc două etaje, acolo unde studenții internaționali sunt întâmpinați aparte: o asociație a organizat un mic event, cu bere, vin, fructe și chipsuri. Așa am întâlnit trei studenți din UK, care vor sta un an în Franța, după care vor pleca în China. Îi admir; eu am încercat să învăț chineza, dar fără prea mare succes. Socializăm, aflăm cum și unde putem călători, apoi ne pregătim de plecare. E încă devreme și mai avem timp să luăm la rând câteva magazine; dar reducerile lor nu se potrivesc cu bugetul nostru și nici nu pot căra mai mult de 20 de kg la întoarcere. Îi lăsăm pe alții să golească rafturile și cardurile, iar noi preferăm să experimentăm: am găsit un restaurant cu sushi, condus de japonezi. Luăm cât să gustăm, iar explozia de arome ne surprinde extrem de plăcut. Mâncăm și plecăm repede, fiindcă tentația e prea mare.

„Acasă”, cina se rezumă la paste cu sos din comerț. Noroc cu brânza franțuzească, care le face mai bune. Vorbim despre vrute și nevrute, dar mai ales despre internet. Mai precis, despre lipsa acestuia. Ar fi trebuit să primim un cod de acces la preluarea camerei, dar sistemul le-a căzut și nimeni nu primește parole câteva zile. Fără internet suntem ca fără mâini și fără picioare. Nici la facultate nu avem acces, încă nu am primit cardul de student, deci nu avem nicio facilitate. Nu știm ce documente ni se vor cere și pentru acel card. Cel puțin la Lille ai nevoie peste tot de carduri, cartele și coduri de acces: abonament la transportul în comun, acces în clădire, accesul în spălătorie, acces la restaurant/cafenea, acces la asociația studenților internaționali, etc. Și sunt sigură că încă nu le-am aflat pe toate. Iar dacă te duci la un restaurant, bar, braserie, etc. nu te aștepta să primești WiFi gratis, așa ceva e o raritate. Poate de aceea oamenii discută între ei la mese, iar telefoanele, în general, nu sunt pe masă, la vedere.

Primul weekend petrecut aici a însemnat multe plimbări. Din cauză că internetul este încă o necunoscută (în campusul unde locuiesc am primit acces după o săptămână, în campusul unde sunt sălile de curs nu am acces nici acum), nu am ce face mai bun. Caut să văd cât mai multe locuri, mai ales că vremea este încă bună de plimbare. Am vizitat o zonă a orașului care cândva a fost o insulă. E frumos și aici, cu mulți arbori, flori și zone de promenadă. Aproape sunt un parc de distracție pentru adolescenți și adulți (sunt utilaje de distracție ca la bâlciul nostru anual, doar că mai multe), un parc de distracție pentru copii și o grădină zoologică. La zoo, localnicii intră gratuit; dar nu oricum, ci doar dacă vin cu câteva acte și-și fac o cartelă 🙂  Am mai auzit asta atât de multe ori, încât nu mă mai surprinde; doar mă amuză. Grădina zoo este mică, mai mică decât cea de la Sibiu, spre exemplu, dar e un loc unde poți să te plimbi, să stai pe o bancă… Cel mai mult mi-a plăcut că au o zonă în care poți sta aproape de păsări și alte animăluțe fără a avea între tine și ele nimic, niciun geam, niciun gard de protecție. Este foarte frumos, îți dă impresia că tocmai ai ajuns aproape de tropice.

La întoarcere schimbăm traseul și ne luăm după o hartă primită cadou de la universitate. Ajungem iar în centrul vechi al orașului, de data aceasta pentru a gusta „une merveille”, o prăjitură locală. Mica patiserie se numește „Aux Merveilleux”, are ferestre mari și poți vedea cum sunt pregătite prăjiturile. Așa cum le spune și numele, acestea sunt niște minuni cu bezea, ciocolată și alte câteva arome care completează gustul lor absolut delicios. Ne întoarcem printr-o Grand Place mult mai aglomerată și mai animată decât în timpul săptămânii. Mii de oameni stau la măsuțele răsărite în zona pietonală și se răsfață cu o gustare sau doar cu un pahar de vin. Localnicii sunt relaxați și amabili. Până la urmă, de ce n-ar fi? Vremea e frumoasă, iar orașul te îmbie la loisir.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.