Aventuri în Hexagon (1): Față-n față cu provocarea

Știu că nu am mai scris de multă vreme pe blog, dar am avut un „copil” de crescut: înRoman.ro. Acum, că este deja pe picioarele lui 🙂 pot să-mi îndrept atenția și către altele. Cum ar fi către o dragoste mai veche, nicicând uitată:

Am plecat la Lille din cauza profesoarei mele de limba franceză din școala generală. Până să ne predea domnișoara Iamandi, uram franceza. Nu o înțelegeam, mi se părea fără cap și fără coadă și o uram. După ce a început să ne predea domnișoara Iamandi, lucrurile au căpătat o altă lumină: descoperisem nu doar regulile, ci și muzicalitatea limbii franceze. Iar dragostea aia de atunci sădită de un profesor cu har m-a adus azi, la ani distanță, în nordul Franței, dorind să vorbesc mai bine limba lui Voltaire și a fraților Lumière.

Am aterizat în țara vecină, Belgia, pentru că Lille este aproape de graniță. La aeroport, surpriză: compania aeriană mi-a transportat bagajul de toți banii și mi l-a livrat cu roțile rupte, desprinse din suport, ca dinții care abia se mai țin ai unui bătrân. Făcut reclamație, dar cam atât deocamdată.

După ce am ajuns la Lille, în campus, surprizele s-au ținut lanț: biroul unde trebuia să ne prezentăm era la 700 de metri de cel indicat în e-mail, peste tot era o coadă ca pe vremea lui Ceașcă, iar noi aveam pe cap niște bagaje cu care nu știam ce să facem (am venit cu o colegă), mai ales că eu nici nu mă puteam plimba cu un troler rupt de 18,9 kg după mine ca și cum ar fi fost o poșetă. Am convenit cu colega mea să stau de pază la bagaje și să meargă ea prima pentru a face actele. Îmi scrie că programul este scurt, coada lungă și un franțuz s-a isterizat fiindcă i-a vorbit în engleză.

Eu încep să-mi calculez șansele de a dormi lângă troler în noaptea ce urma. Am încercat să las bagajele la un birou din apropiere (în clădirea H), funcționarul mi-a răspuns că îi pare rău, nu păstrează bagaje, dar că mă înțelege și speră să găsesc pe cineva care să mă ajute. Îmi venea să-i bag părerea de rău undeva; m-am abținut, am zâmbit, am ieșit și am căutat o altă variantă.

Până la urmă, la fel ca în România, tot cu femeia de serviciu am rezolvat: după ce m-a ascultat și a văzut cum arată bagajul s-a dus la directorul campusului. Directorul campusului m-a ascultat și a zis: „Ok, hai să lași valizele undeva și să te duci să rezolvi problema cu actele.” Ghici unde am lăsat valizele? Unde funcționarul de mai devreme a spus că „desolé”, dar nu le poate păstra. 😀

Fericită că am rezolvat cu brio o problemă și recunoscătoare femeii de serviciu am fugit către biroul din clădirea M, cel cu actele. Ajung acolo, mi se cer actele, dau tot ce aveam la mine, dar funcționara de la ghișeu îmi cere asigurarea pentru camera de cămin. Wtf?! Ce asigurare, dacă eu nici nu știam ce cameră voi primi? Cu toate astea, încerc să fac o asigurare online. Încerc pe trei site-uri, nu merge pe niciunul. Îi explic că nu merge, mă trimite în clădirea O. Ajung acolo, biroul închis de jumătate de oră. Îmi vine să mă iau cu mâinile de cap și încep să-i blagoslovesc mărunt pe francezii lor, cu birocrația lor cu tot. Mă întorc în clădirea M, îi explic că este închis și că oricum, eu am primit email în care mi se spunea că asigurarea trebuie făcută în prima săptămână de ședere, nu pe loc. Funcționara se gândește un pic, dă un telefon, apoi îmi spune să fug în clădirea H pentru a-mi lua cheia, dar să mă întorc musai a doua zi cu asigurarea. Plec fericită.

Ajung în H, la același funcționar cu „desolé”. Mă pasează la colegă, o doamnă trecută de prima tinerețe, cu o față și o răbdare de bunică. Îmi dă documentele, îmi dă cheia, codul de acces și-mi spune că restul actelor le terminăm a doua zi dimineață, fiindcă este deja prea târziu.

Ne luăm bagajele și plecăm fiecare la clădirea și la camera ei. După ce mă așez pe pat, mă gândesc că birocrația din România nu e chiar așa mare; sau poate doar m-am învățat eu cu ea. Mă culc cu gândul la acasă și la cei dragi și cu speranața că mâine va fi mai bine.

2 Comentarii
  1. Elisa spune

    Success Teo :*
    E inceput pe care il vei tine minte 🙂 ar fi foat prea banal daca toate mergeau struna.
    Sunt sigura ca experienta in sine va fi mai facila si benefica decat primele 2 zile.

    P.S.: Mi-ai reamintit de ce imi place mie franceza 🙂

    1. Teo spune

      Mulțumesc, Elisa :* Da, știu că tocmai acestea sunt de povestit pe mai târziu, dovadă că le-am scris aici, pe blog. Experiența o voi evalua peste câteva luni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.