Când m-am apucat să documentez articolul de anul trecut despre situația Casei de Cultură de la Roman (pe care îl puteți citi aici), scopul meu era să se găsească o soluție pentru ca în această clădire cineva să poată băga niște bani. Nu mă refer la actualii administratori, fiindcă ei, dacă ar fi vrut, ar fi făcut-o până acum.

Este nevoie de o sală de spectacole decentă în oraș și din toate direcțiile primeam răspunsuri gen ”nu știm”, ”nu putem”. Așa că am cerut informații de unde am crezut că pot găsi răspunsuri și a ieșit ce (sper) ați citit.

Luni am aflat că s-a dat soluția definitivă în acest caz și că Primăria a câștigat. Faptul că Primăria are de primit impozite locale de la Casa de Cultură nu schimbă, deocamdată, cu nimic situația. E posibil ca primul efect să se simtă la chiriile pe care le percepe instituția agenților economici ce își desfășoară activitatea acolo. Pe termen lung, dacă vor exista sume mari adunate din impozite neplătite, Primăria va putea executa silit ANCCSR și va putea prelua Casa de Cultură. Nu este sigur că se va întâmpla acest lucru, dar acest proces era unul necesar pentru ca să existe o posibilitate de a-i trage la răspundere pe cei care administrează imobilul. Spun ”administrează” fiindcă nu știm, cu certitudine, cui aparține, de fapt, clădirea. În plus, în țară există precedent, la Alexandria, unde Casa de Cultură a fost preluată de Primărie. Acolo, dacă îmi amintesc bine, a fost o hotărâre de Guvern în acest sens, deci un sprijin politic. Dar printre documentele atașate la proiectul de hotărâre se aflau și hotărâri judecătorești referitoare la casele de cultură din toată țara (pentru a vă face o idee despre încurcătura cu sindicatele, citiți acest articol). Așa cum, la dosarul dintre Primărie și Casa de Cultură, s-a aflat articolul meu de anul trecut. Nu știu cât a contat în instanță, dar a contat când a apărut și cineva din Primărie a înțeles că ceva se poate face.

About The Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close