Tag Archives PSD

Politicienii par să respire un alt aer decât noi, cei de rând. Proiectul de lege al PNL, cu privire la obligarea unui pacient să participe la costurile pentru tratamentul aferent unei boli grave, dacă nu a avut grijă și nu și-a făcut controalele preventive, este un asemenea exemplu. Și vine la scurtă distanță de la actul normativ al PSD, care…

Democrația înseamnă majoritate. Iar răspunsul de azi, de la Iași, al premierului Dacian Cioloș este unul îmbucurător. Chiar sper să se rezolve favorabil pentru noi, cetățenii, această chestiune a votului din două tururi. Asta nu înseamnă că sunt de partea PNL-iștilor. Tot ei au votat, în urmă cu câteva luni legea strâmbă; iar acum fac pe minorosițele, pentru un pic…

Ne amintim cu toții de zecile de mii de români care au ieșit în stradă după #Colectiv. Și despre schimbarea pe care au cerut-o. Și despre ce a urmat după. Cât credeți că a ținut chestia cu tehnocrația la reprezentanții noștri? Cam cât memoria de veveriță. Cel puțin în Neamț așa stau lucrurile. Dorind să transmită clar și răspicat că…

Close