Context: în conferința de presă de luni, 26 octombrie, Laurențiu Leoreanu a susținut că ApaServ a întrerupt apa la mai mulți buni-platnici, din cauza unor datornici (o asociație în care majoritatea sunt cu facturile la zi s-a trezit fără apă). Tot el a spus că o asociație din oraș, care era cu facturile la zi, a fost notificată de ApaServ.

În aceeași conferință, răspunzând la întrebările unei colege, el a explicat că vrea să facă un proiect special pentru apa romașcanilor: o microhidrocentrală pe râul Moldova, în zona Pildești-Simionești – zonă de unde este captată și acum apa pentru locuitorii Romanului – și un castel de apă la Corhana. Conform proiectului prezentat de Leoreanu, microhidrocentrala va produce energie electrică. Cu această energie, apa va fi pompată spre castelul de apă, de unde va ajunge în conductele din oraș prin cădere liberă. Acum, pentru pomparea apei în conducte se consumă energie electrică.

Plecând de la situația cu ApaServ, l-am întrebat pe primarul municipiului Roman dacă există posibilitatea unui proiect legislativ pentru ca apa să nu mai fie oprită, așa cum se întâmplă în cazul gunoiului, ce trebuie ridicat obligatoriu (pentru cei care nu au contract cu operatorul de salubritate, plătește administrația locală. Banii vin dintr-o taxă pe care noi, cu toții, o vom plăti începând cu 1 ianuarie 2016). Primarul a spuscă este “o problemă pe care România o are, nu doar Moldova. Sunt oameni care, din neglijenţă, din rea-credinţă, nu plătesc (apa), dar sunt oameni care se află în imposibilitatea de a plăti. Atunci va trebui identificat un aspect, iar eu mă gândesc, deja, pentru anul viitor – și-acuma dați peste un alt proiect al meu (…). Un metru, doi, 2,5 metri cubi de apă consumaţi lunar să fie suportaţi de administraţia publică. Să fie un sprijin către cei cu probleme, care nu pot să facă faţă. Nu putem să-i aruncăm din oraş, sunt oameni. Ei nu şi-au dorit să ajungă în situaţia asta. Trebuie să vedem ce înseamnă ca efort bugetar şi cum se poate încadra pe o legislaţie, astfel încât să fie eligibil şi să vedem de când ar putea fi aplicat un astfel de proiect”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu.

 

Când am început a scrie textul pentru ZdR mi-am amintit că mai auzisem asemenea discuții. Am căutat în arhivă și am identificat când și cu cine am discutat. Prin urmare, am considerat că este corect să menționez că această idee nu este una nouă în spațiul public.

Joi, 29 septembrie, în cadrul emisiunii ”Derapaj controlat”, pe care o moderez la TopAll, primarul și-a schimbat discursul. ”S-a înțeles un pic greșit ceea ce am spus eu și au spus că e o idee pe care eu am preluat-o de la adversarii politicii. Cred că nu s-a înțeles bine ce am spus. (…) Am spus că în cadrul unui proiect integrat, pe care eu doresc să-l implementez la Roman, pentru care eu am purtat deja discuții cu o firmă de consultanță de la Bruxelles,  pentru a încerca să obținem fondurile direct de la Bruxelles, în care gândim construirea unei microhidrocentrale (…..) ceea ce ar însemna că ar scădea prețul cu 40, sau chiar cu 50% la apă în Roman (…) datorită producției de energie electrică în condiții proprii, am putea să acordăm cetățenilor cu situații materială precară, anumite bonificații, să-I sprijinim la nivel de subzistență cu doi-trei cubi pe lună, dar acesta nu prejudiciind bugetul Primăriei, ci din plus-valoarea pe care o creem din acest proiect.”

Schimbarea discursului primarului, în doar câteva zile, ar putea avea mai multe explicații. Una ar fi că PSD ar fi putut spune: iar ne-a luat ideea și o asumă. Știm cu toții disputa pe chestiunea ”tichete sociale”, când PSD a propus acordarea de tichete, iar primarul a modificat proiectul inițial, după care a spus că a venit în sprijinul romașcanilor. O altă explicație ar fi reacția cetățenilor. Pe site-ul ZdR, dar și în discuții particulare, oamenii au reacționat nefavorabil, considerând că o asemenea măsură încurajează nemunca. Prin urmare, un proiect de acest tip – posibil gândit pentru ceva capital electoral – a generat o reacție adversă. Oricare ar fi motivul, eu mă bucur că proiectul nu rămâne în picioare. Ceea ce nu mă bucură este că primarul vrea să folosească presa pe post de țap ispășitor.

 

About The Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close