Luni după-amiază voi participa la un eveniment pe care îl aștept de ceva timp. Marian Coman este unul dintre oamenii care și-au urmat visul și acum, după două decenii de muncă, a ajuns să trăiască din ceea ce-i este cel mai drag: din scris. Luni, în librăria Diverta din Piatra Neamț, începând cu ora 18.00, Marian Coman va prezenta cel mai recent roman al său, ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”.

Pe Marian l-am cunoscut la câteva mii de kilometri de țară. Eram amândoi în același grup care a ajuns la Comisia Europeană datorită Freedom House și Reprezentanței Comisiei Europene în  România. Nu-l știam deloc înainte de această vizită, deși nu-mi era străină revista de benzi desenate la care pune suflet. Are o mulțime de calități, dar acum contează, înainte de toate, că are o carte ce poate însemna un cadou de Crăciun nemaipomenit pentru împătimiții de SF 🙂

Printre călătorii, întîlniri cu fanii și lansări, Marian a reușit, la fel ca un erou, să-și facă timp pentru a-mi răspunde la câteva întrebări:

Cum ai început să scrii fantasy?

Am început să scriu literatură fantastică pe când aveam 16 – 17 ani. Literatură fantastică, uneori cu elemente science-fiction și, de cele mai multe ori, cu doze sănătoase de horror. Fantasy în sensul cel mai cunoscut al termenului, adică ceva asemănător lumilor dezvoltate de autori precum Tolkien (The Lord of the Rings) ori R.R. Martin (Game of thrones) nu am scris până să primesc invitația de a colabora la revista de benzi desenate ”Harap Alb continuă”, atunci când am început să lucrez la foiletonul ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”. Trebuia să fie inițial o povestire, cel mult o nuvelă, însă cititorii revistei și editorul meu s-au atașat cumva de textul ăsta. Firește că, mai întâi, eu am fost cel care s-a atașat de povestea lui Haiganu, Zeul Osândit. În urmă cu cu an, cred, am primit propunerea de a transforma textul într-un roman. Acela a fost momentul în care a trebuit să fac o alegere importantă. Am renunț la jobul pe care îl aveam – eram redactor șef la cel mai important cotidian din Brăila – pentru a mă dedica deplin acestei cărți și scenariilor de benzi desenate dezvoltate pentru Editura HAC! BD.

 

Ai ales o cale și mai îngustă în domeniu, redând o nouă culoare, o nouă viață, poveștilor copilăriei noastre. Cum ți-a venit aeastă idee?

A fost, cumva, o întâmplare. Proiectul revistei ”Harap Alb continuă” era deja demarat atunci când eu am răspuns invitației de a mă alătura echipei, însă ideea de a-i transforma pe eroii din basmele românești în supereroi mă ademenise și pe mine cu ceva timp înainte. Așa că intrarea în proiectul HAC a fost unul dintre cele mai faine lucruri pe care le-am trăit în zona literaturii, ea survenind după o întâlnire întâmplătoare cu oameni care sunt bântuiți de aceleași pasiuni și de aceleași idei.

 

Cât de dificil a fost să intri pe piață, să reziști și să crești?

Am publicat prima povestire în urmă cu 20 de ani. Am publicat prima carte în urmă cu 10 ani. Și pot spune că sunt scriitor profesionist – în sensul că trăiesc din scris – abia acum. 20 de ani. E mult, e puțin? Mi-e greu să spun. E mult dacă mă gândesc la ceea ce speram când aveam 18 – 19 ani. E puțin dacă mă gândesc la faptul că o puzderie de scriitori foarte talentați nu au posibilitatea asta. Altfel, cred că un editor poate răspunde mai bine la întrebarea asta. Ei se luptă să intre, să resiste și să crească pe piața din România. Eu știu doar că nu e ușor, dar că sunt semne de intrare în normalitate. Uite, dacă vorbim despre benzile desenate, spre exemplu, merită spus că în urmă cu trei ani, atunci când a început proiectul ”Harap Alb continuă”, pe piață nu exista nicio publicație recurentă de gen. Acum sunt vreo nouă titluri.

Ai început turneul de promovare a cărții la Gaudeamus și apoi ai continuat în orașe mari. Cum a fost la întâlnirile cu cititorii? Ce ți-au transmis aceștia?

Nu numai în orașe mari. În 22 de orașe din România, mai mari sau mai mici. Încă mă aflu în turneu și pot să-ți spun că este o experiență extraordinară. În fiecare zi, în alt oraș, cu alți oameni. Mă întâlnesc cu cititori, cu scriitori, cu librari și jurnaliști. Cu oameni de toate vârstele și de toate profesiile. Unii pasionați doar de benzi desenate, alții de literatură, unii care știu totul despre proiectele noastre și despre ”Fluviul Șoaptelor”, alții doar curioși. După toate aceste întâlniri am rămas cu sentimentul unei mari responsabilități. Deși am considerat mereu că literatura este deopotrivă produsul scriitorului și al cititorului, mi-am făcut din textele mele propriile jucării descărcate deseori de rigori etice, în favoarea unor criterii estetice. Întâlnirea nemijlocită cu cititorii mi-a creat un fel de grijă nouă cu care încă nu știu ce să fac. Ăsta este primul lucru care-mi vine în minte. Apoi e miracolul întâlnirilor. Senzația că anumite lucruri nu sunt întâmplătoare. Ideile născute în timpul drumurilor ce însumează peste 3000 de kilometri. Expresia și întrebările lui Horia, un copil de nouă ani din Bistrița care știa absolut totul din cele 19 numere ale revistei ”Harap Alb continuă” dar și titlurile cărților mele anterioare. Paturile schimbate noapte de noapte ca într-o fugă continuă după ceva sau de ceva. Și faptul că turneul acesta este o aventură solitară așa cum este și literatura. Undeva simți sprijinul familiei, al echipei, al editorului și al cititorilor. Dar, pe drum, ca și între două cărți, ești mereu singur. Exact ca atunci când scrii.

”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” este un titlu care îndeamnă la citit, dar te rog să îmi spui câte ceva despre roman. Suficient de mult cât să cumpărăm cartea, suficient de puțin, cât să ne lași plăcerea descoperirilor.

Este o carte despre prietenie, despre copilărie și despre moarte. Personajul principal al romanului ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” este inspirat de cel al lui Ochilă din povestea lui Creangă, doar că și el asemeni întregului univers este reinterpretat în cheie fantasy. Acțiunea romanului se petrece în aceeași lume în care se petrec și aventurile eroilor din banda desenată ”Harap Alb continuă”, însă cu câteva secole înainte de acestea. E important să spun și faptul că romanul meu ”are poze”: peste 20 de ilustrate demențiale realizate de artistul plastic Andrei Moldovan, cel care realizează și grafica pentru revista HAC! Aș adăuga și faptul că dincolo de povestea fantasy, pentru un cititor care caută și altceva decât aventura și miraculosul dintr-un roman fantastic, există și un alt palier de lectură ancorat cumva în probleme de care noi, lumea noastră, nu suntem străini. Te aștept cu mare drag, luni, pe 14 decembrie la Librăria Diverta din Piatra Neamț. Intrarea e liberă pentru toată lumea, așa că vă invit la o întâlnire cu Haiganu, zeul osândit. Și, cu voia voastră, la o întâlnire cu un scriitor.

Ne vedem luni, la Diverta!

 

 

 

 

About The Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close