Category Archives Politic

Politicienii par să respire un alt aer decât noi, cei de rând. Proiectul de lege al PNL, cu privire la obligarea unui pacient să participe la costurile pentru tratamentul aferent unei boli grave, dacă nu a avut grijă și nu și-a făcut controalele preventive, este un asemenea exemplu. Și vine la scurtă distanță de la actul normativ al PSD, care…

Democrația înseamnă majoritate. Iar răspunsul de azi, de la Iași, al premierului Dacian Cioloș este unul îmbucurător. Chiar sper să se rezolve favorabil pentru noi, cetățenii, această chestiune a votului din două tururi. Asta nu înseamnă că sunt de partea PNL-iștilor. Tot ei au votat, în urmă cu câteva luni legea strâmbă; iar acum fac pe minorosițele, pentru un pic…

Ne amintim cu toții de zecile de mii de români care au ieșit în stradă după #Colectiv. Și despre schimbarea pe care au cerut-o. Și despre ce a urmat după. Cât credeți că a ținut chestia cu tehnocrația la reprezentanții noștri? Cam cât memoria de veveriță. Cel puțin în Neamț așa stau lucrurile. Dorind să transmită clar și răspicat că…

Astăzi mi-am făcut debutul pe site-ul justitiecurată.ro. Inițiativa pentru o Justiție Curată este un parteneriat între Freedom House, Expert Forum și Centrul Român de Polițici Europene și mă simt onorată că acești oameni, care au rezultate de necontestat în lupta împotriva corupției, m-au inclus în echipă. Primarul comunei nemțene Tămășeni, Ironim Andrici, a fost trimis în judecată , luna aceasta,…

Raspunzandu-i Veronicai la commentul de la un post anterior, mi-am amintit de o faza de la alegerile parlamentare.  In ziua alegerilor, agitatie mare. In prima parte a zilei am preluat informatiile telefonic, pentru ca la amiaza sa fac un tur al orasului, sa vad cam ce se intampla pe la sectiile de votare. Suspiciuni de mita electorala la tot pasul.…

Suntem in plina campanie. Si cum este si firesc, toate spiritele sunt agitate. De data asta insa, nu pentru ca ar fi o campanie pe viata si pe moarte, ci pentru ca sefii de la centru asteapta rezultate foarte bune. In perioada asta am mai vorbit cu unii-altii de la diferite partide, iar starea este sensibil aceeasi: neexistand nici un…

Close