Sâmbătă, 19 martie: mă duc la un eveniment politic la Piatra-Neamț, iar pe drum discutăm, toți patru ocupanți ai mașinii, despre capturarea lui Salah Abdeslam. Eu nu mai știu cu exactitate, dar mi se aduce aminte că am spus, la un moment dat: „Nu este exclus un eveniment nedorit peste câteva zile. Reacțiile apar, dar nu imediat.”

Marți, 22 martie, ora 6.45: mă trezesc și îi povestesc soțului visul meu, în care ceream unui grup de colegi jurnaliști să părăsească un restaurant din apropierea Grand Place, fiindcă suntem în pericol și trebuie să mergem în altă parte, unde vom fi în siguranță. Pe fundalul acelui îndemn apar mașini ca SMURD (sau descarcerare?) și dube albastru-închis, ca cele ale jandarmilor noștri.

Marți, 22 martie, ora 10.07: primesc pe Facebook, de la o prietenă, știrea BBC cu atentatul de la Bruxelles. Apoi începe să sune telefonul…

Nu consider că am avut o ”premoniție”. În două săptămâni ar trebui să fiu la Parlamentul European, cu acel grup de colegi. Dacă viața își va relua cursul, probabil că voi merge acolo pentru câteva zile.

Anul trecut am urcat în metrou la Shuman, am trecut prin stația Maelbeek și am mers mai departe, spre Art-Loi, Parc, Gare Centrale, De Brouckere… de mai multe ori, fără teamă, chiar și când era aproape de ora de închidere. Într-una din seri – era octombrie și frig, și burniță, și foarte târziu – am mers pe jos de la PE la Shuman, după care am luat metroul până aproape de hotel. Și eram câteva fete, apoi au venit după noi și câțiva colegi. Iar sentimentul general era acela de bine, de relaxare, de oameni care se bucurau că pot ajunge repede la căldură.

Nu știu ce voi face când voi ajunge din nou la Bruxelles, probabil primul impuls va fi să merg pe jos, așa cum am făcut prima dată când am ajuns în capitala UE, în mai 2015. Doar că atunci, după 2-3 kilometri ne-am întors la hotel cu metroul, pentru că eram rupți de oboseală și plini de cutii cu dulciuri pentru cei dragi de acasă. Acum ce voi face? Voi lua un taxi? Oare cum voi reacționa dacă șoferul are origini arabe? Voi refuza cursa? Voi fi rațională și voi spune că n-am motive de teamă?

Încă nu am răspunsuri la aceste întrebări. Anul trecut se lucra la Shuman, modernizau stația. Anul acesta trebuie să șteargă urmele unei acțiuni pe care doar oameni îndoctrinați (de idei, politici, religii, nici nu mai contează…) o pot explica. Dar azi, Bruxelles-ul meu nu e în doliu. Bruxelles-ul meu rămâne acel oraș pe jumătate fascinant, pe jumătate aproape hidos (alăturea de clădiri istorice și moderne e de-a dreptul nefericită), dar plin de viață și primitor.

About The Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close